Interviu - Eugen Simion (partea a-2-a)

Marin Preda nu rămânea niciodată dator atunci când simţea că era atacat pe nedrept. Mergea până acolo încât nu voia să se împace cu aceia care îi greşiseră. Aşa socotea că trebuie pedepsiţi. Dar în fond, era un om bun, blând, civilizat şi timid. Şi veşnic re­cu­noscător faţă de cei care i-au apreciat talentul literar. Aşa îşi aminteşte academicianul Eugen Simion că era omul Marin Preda.

Spuneaţi, domnule academician, că între Marin Preda şi unii scriitori (Nichita Stănescu, Eugen Barbu etc.) au existat unele animozităţi...

Eugen Simion: Mai era şi Alexandru Ivasiuc, un om inteligent, plin de fantezie, care-l înjura pe Preda peste tot. Se constituise chiar un grup împotriva lui Preda, din care făcea parte Iva­siuc. Preda ştia, i se tot spunea ce se vorbea despre el şi era iritat. Dar îl citea pe Ivasiuc. Îl citea şi nu-i plăcea. Până la "Racul", care a apărut în 1977. Eram la Capşa cu el şi-mi zice: "Monşer, am citit «Racul» lui Ivas(i)uc de fructe putrede". (Era o formulă a lui, un joc de cuvinte maliţios.) Citisem cartea, dar nu m-a lăsat să intervin. "Domnule, să ştii că mi-a plăcut. E bun, domnule! A reuşit! Ivasiuc al nostru a reuşit, în fine. O să-i dau deseară un telefon." Eu m-am mirat, pentru că nu-şi vorbeau de ani buni. Iar seara, ajuns acasă târziu, primesc un telefon. De la cine credeţi?


De la Marin Preda?

Nu. De la Ivasiuc, care nici cu mine nu era în relaţii foarte bune, că mă ştia prieten cu Preda. "Dragă, trebuie să-ţi spun, m-a sunat maestrul Preda, care, fie vorba între noi, e cel mai bun - zice Ivasiuc. Domnule, mi-a lăudat romanul. Extraordinar! Vreau să te văd mâine, să ţi-l dau." "Domnule Ivasiuc, răspund eu, îl am, l-am citit, domnule dragă." "Nu, mâine trebuie să ne ve­dem la «Capşa»." Nu m-a lăsat, m-am întâlnit cu el şi era într-o stare euforică. Asta se în­tâm­pla chiar înainte de cutremur. Peste câteva zile a murit cu această bucurie. De unde am dedus că, în sinea lui, îl admira pe Preda şi, poate, aş­tep­ta un semn de la acesta. Ei, ăsta era Preda!


Cu toate astea, i s-au reproşat multe.

Eu îl găsesc unul dintre oamenii cei mai profunzi pe care i-am întâlnit în viaţa mea. I se reproşează că nu avea un stil conceptualizant, că nu vorbea ca un doctor docent în filozofie. Sunt lucruri neserioase. Citea şi înţelegea bine lucrurile. Mulţi au spus: "Ce vorbeşte el despre Nietzsche? Îl ştie el pe Nietzsche?". Constantin Noica a scris un articol după moartea lui Marin Preda în "Caiete critice" despre felul în care era judecat Nietzsche în "Cel mai iubit dintre pământeni" şi confirma că problemele pe care le pune acolo Preda sunt bine puse.


În viaţa literară, Preda rămâne totuşi un singuratic.

Pare un singuratic, dar nu era un singuratic. Îi plăcea comunitatea scriitoricească şi avea o idee pe care mi-o repeta mereu: "Domnule, noi trebuie să rezistăm o sută de ani, să facem lite­ratura să supravieţuiască". Aprecieri asupra lui existau însă la scrii­to­rii din exil, cu care, atunci când avea ocazia să plece din ţară, se întâlnea: Emil Cioran, Paul Celan, Ion Cuşa, Monica Lovinescu. Volumul "Imposibila întoarcere" a fost comentat ca un act de mare curaj, iar postul de radio Europa Liberă a iniţiat un ciclu de emisiuni în care erau elogiate fragmente din volum, ca şi pu­blicarea de editura condusă de Marin Pre­da a unor autori ca: Dumitru Ţepeneag, Ion Gheor­ghe, Vintilă Ivănceanu, Ioan Alexandru. Asta s-a întâmplat până în anii 1975-1976. E prima dată când spun asta, dar am s-o spun. Atunci s-a produs o ruptură. Momentul de ruptură a apărut când s-a publicat romanul autobiografic al lui Marin Preda "Viaţa ca o pradă", unde el îşi povesteşte debutul literar. Făcea parte dintr-un grup - "Albatros" - împreună cu Virgil Ierunca, Geo Dumitrescu, Ion Caraion, care-i erau prieteni. În acest roman de tip confesie există un portret al lui Ierunca şi câteva remarce deloc răutăcioase, după părerea mea, dar care, uimitor, l-au enervat foarte tare pe acesta. De atunci, lucrurile s-au deteriorat.

În ce sens?

Relaţiile cu cei din exil au devenit foarte reci, nu numai că n-a mai fost lăudat, dar i se reproşa că nu protestează, că nu-şi dă foc în piaţa publică. Dar Preda nu era tipul protestatar. De altfel, vorbea greu în adunările pu­blice, frazele lui erau fragmentate, răspunsurile ezitante. El era un tip scriptic, nu era un orator. Apoi s-a speculat foarte mult după apariţia romanului "Delirul". A început să se vorbească despre capitolul acela în care tânărul revoluţionar e dus din post în post, fiind identificat cu Ceauşescu. Or, e total neadevărat, pentru că atunci când se vorbeşte despre respectivul personaj, acesta e deja mort şi băgat câţiva metri sub pământ, idee pe care nici Ceauşescu, nici cei care-l înconjurau n-ar fi acceptat-o.


În dosarele Securităţii există multe informări, fişe personale, note privind "filajul obiectivului Lulu" - acesta era Marin Preda -, urmărit de dimineaţa până seara, controlat noaptea, pe ascuns, în bi­roul de la editură, unde-i erau citite ma­nuscrisele. Bănuia, ştia că este urmărit?

Ştia, dar nu-i păsa. Poate se simţea, într-un fel, protejat de faptul că avea şi în sfera oamenilor din conducerea de partid mulţi admiratori ai romanelor sale şi chiar şi Ceauşescu îi aprecia, într-o oarecare măsură, opera.


Să fie datorită realismului socialist care i-a fost, uneori, imputat?

Când Ceauşescu şi-a manifestat dorinţa de a vedea din nou realism socialist în lite­ra­tură, Marin Preda i-a spus deschis: "Dacă reintroduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid". Citiţi relatarea lui Adrian Păunescu, prezent la acea întâlnire, publicată în 1981, după moartea scriitorului, în volumul omagial "Timpul n-a mai avut răbdare".O formă de rezistenţă a scriitorului a fost refuzul, ani de-a rândul, de a intra în Parti­dul Comunist. "Pentru a fi membru de par­tid îţi trebuie anumite calităţi - afirma Pre­da -, printre care lipsa de conştiinţă morală."Ceea ce nu putea Preda să ierte comunismului a fost faptul că acesta a ucis viaţa satului românesc, a distrus ţărănimea.


Până la urmă s-a lăsat învins, a intrat în partid.

Şi-a dat seama la un moment dat că nu va mai putea rezista la Editura "Cartea Ro­mâ­neas­că", unde reuşise să facă atâtea lucruri bune. Venise o directivă conform căreia func­ţii­le de conducere, oricât de neînsemnate, pu­teau fi ocupate numai de membrii de partid. Apoi în viaţa personală apăruse o stabilitate, avea cei doi copii, poate că s-a gândit şi la ei, să nu le strice viitorul. A venit într-o zi la mine şi m-a întrebat: "Monşer, eşti membru de partid?". I-am răspuns că fac şi eu parte din cei peste 4 milioane, câţi erau în ţară.Mi-a cerut o recomandare - aşa se proceda - şi a devenit membru de partid.


Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Dacă ar mai fi trăit, ce ar fi făcut Marin Preda după 1990? După ce a scris despre "ob­sedantul deceniu", despre "era ti­că­lo­şilor", cum ar fi arătat în paginile sale perioada pe care am trăit-o noi?

Cine ştie? În nici un caz nu s-ar fi băgat în politică, nu ar fi aspirat la putere. Nu şi-a do­rit-o cât a trăit şi nici n-a avut, de fapt, decât puterea pe care i-a dat-o forţa talentului său. Cu certitudine ar fi scris. Ar fi continuat, poa­te, "Delirul", ar mai fi scos, poate, un roman de tipul "Cel mai iubit dintre pământeni". Eu nu ştiu în estul Europei o carte mai dură de­cât asta. Este o carte jupuită, o carte sân­ge­rândă despre "era ticăloşilor". Marin Preda ar fi rămas în continuare ceea ce cred eu că trebuie să fie un scriitor: un om care nu minte. El a încercat să spună adevărul în literatură. Rezistenţa prin estetic se verifică în opera lui.

Sursa: www.jurnalul.ro

Hai bre nea Mircea !!!!!

Citesc prin presa variante pentru postul de selectioner al nationalei de fotbal a Romaniei, pentru ca e clar ca dupa meciu` cu Serbia, Piturca nu mai poate continua. Ce e cu adevarat trist e ca nimeni nu si`a dat seama de lucrul asta de la meciul cu Lituania… exact! … acea umilinta suferita la Cluj de catre bravii nostri jucatori in frunte cu nea Piti.

Atunci trebuia luata decizia ca Victor Piturca sa`si dea demisia sau sa fie demis… ca deh pana la urma e o chestie de cateva sute de mii de euro. Revenind la prezent, vad ca se tot vehiculeaza numele lui Mircea Lucescu ca viitor selectioner al Romaniei. In opinia mea, numai el ne`ar mai putea salva acum, insa dansul spune ca a cam trecut timpul lui dar lasa si portite deschise spunand ca suporterii il doresc dar altii decid daca el sa vina sau nu.

Daca Piturca e inteligent, indiferent de rezultatul meciului cu Austria ar trebui sa`si prezinte demisia si sa lase pe altcineva mai bun, si altcineva, adica singuru` la ora actuala care este capabil sa conduca nationala noastra e MIRCEA LUCESCU !!!

Sigur ca omu` daca vine are o mare responsabilitate si anume sa spele rusinea lasata de echipa dupa aceste 4 meciuri din preliminarii, insa marii antrenori in momente din acestea se vad (nu ca as pune la indoiala vreo secunda valoarea lui Mircea Lucescu).
Au mai fost tentative de aducere a lui nea Mircea pe banca nationalei, insa n`a fost sa fie, dar haideti sa fim optimisti pentru ca si Hagi a fost convins sa revina dupa ce el s`a retras ca jucator de la echipa nationala dupa Campionatul Mondial din Franta `98! Mircea Lucescu de ce nu ar reveni pe banca nationalei ??? ACUM E MOMENTU` !!!!


MIRCEA LUCESCU PENTRU NATIONALA DE FOTBAL A ROMANIEI !!!

Interviu - Eugen Simion.

Jurnalul Naţional: Domnule academician Eugen Simion, în prefaţa acestei noi ediţii a ultimului roman al lui Marin Preda, "Cel mai iubit dintre pământeni" afirmaţi: "Eram perceput ca un simpatizant al prozatorului". Numai atât?

Eugen Simion: Simpatizant activ, loial. Simpatizant, dar nu numai. De fapt am debutat prin a-l contesta pe Marin Preda, nu scriitorul, ci opinia lui despre romanul lui Călinescu. Am publicat în Gazeta literară un articol respingând opiniile - foarte critice - ale lui Preda, care reproşa în Viaţa românească viziunea simplistă şi superficială faţă de ţărani în "Scrinul negru" şi nu numai.
Mie, tânăr călinescian, îmi plăcea romanescul ideilor şi creaţia de caractere din acest roman. Dacă stau şi mă gândesc acum, Preda avea dreptate, cel puţin în privinţa modului în care George Călinescu prezintă psihologia de clasă. De cunoscut, l-am cunoscut pe Marin Preda câţiva ani mai târziu, în 1967, când a apărut volumul al doilea din "Moromeţii". Revista Luceafărul a organizat o campanie împotriva romanului şi a autorului. Noi, un grup de critici tineri, împreună cu Şerban Cioculescu, i-am luat apărarea lui Preda.
La câteva zile, autorul "Moromeţilor" a intrat în redacţie şi, ca şi când ne-am fi cunoscut de-o viaţă, a venit direct la mine şi mi-a zis: "Ce mai faci, monşer? Hai să ne plimbăm". Ne-am dus "la Lacuri", adică în Herăstrău.

S-a legat atunci o prietenie?

A fost începutul unei prietenii literare, care a ţinut până azi, chiar dacă el a dispărut cu aproape 30 de ani în urmă. Eu am cunoscut un Preda care, să spun drept, era un tip fermecător, un prieten foarte cordial. Nu treceam de un anumit grad de intimitate, el îmi spunea "domnule Simion", eu îi spuneam "domnule Preda".


Era şi o diferenţă de vârstă între domniile voastre .

Desigur. Deci, nu mă... ţineam de gât cu el, ca să spunem aşa, cum fac uneori prietenii, dar exista, repet, o cordialitate extraordinară. Locuiam pe Strada Apolodor şi uneori mă pomeneam cu el sunând la uşă. Întotdeauna intra în casă cu acelaşi reproş: "Monşer, ce te-ai mutat şi dumneata în labirintul ăsta?!". Ca şi cum aveam pe atunci de ales! Eu eram mulţumit că am găsit acolo un apartament. În fond, era cartierul lui Caragiale: Strada Sfinţii Voievozi, Strada Seneca... Numai că el nu nimerea niciodată Strada Apolodor .

Ceea ce, înţeleg, nu l-a împiedicat niciodată să revină.

Discutam ore întregi. Îmi aduc aminte, după apariţia romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", mi-a dat cartea, eu am citit-o repede şi am şi scris pentru România Literară. Asta s-a întâmplat miercuri sau joi, iar eu luni eram deja cu cronica predată la redacţie. Seara mă sună Preda: "Ce faci, monşer?". "Ce să fac, domnule Preda, îi citesc pe romancierii de azi şi scriu despre ei. De pildă, domnul Marin Preda a scris acum un roman, «Cel mai iubit dintre pământeni». L-am citit." "Cum, domnule, când l-ai citit!?" "Domnule Preda, viaţa cronicarului literar este dificilă, el trebuie să se grăbească." "Da?", zice el şi închide telefonul. Peste o oră sună cineva la uşă. Cine era? Preda. Asta se întâmpla prin februarie, cu două-trei luni înaintea morţii sale. A fost o seară pe care n-am s-o uit. Mi-a cerut cronica, s-a aşezat pe un fotoliu, a citit-o, a mai stat puţin, apoi a trecut pe lângă mine şi-a zis: "Mulţumesc, monşer, înseamnă că am reuşit". Asta a fost toată discuţia din seara aceea despre carte. După aia am mai vorbit de nenumărate ori - cât am mai avut timp.


Până în luna mai n-a mai rămas mult timp...

Nu, dar, cât timp a mai fost, a continuat să vină pe la mine cu veşnicul reproş: "Ce te-ai mutat aici ?!". Îmi mai amintesc o seară absolut uluitoare. Preda era la mine, venise şi Valeriu Cristea, un prieten al meu şi un admirator al lui Marin Preda. A confirmat ceea ce am să vă spun eu acum, dar, din păcate, s-a grăbit şi el şi a murit devreme, n-a avut timp să revină. Stăteam de vorbă când a apărut încă un personaj, venit pentru prima dată în casa mea: Constantin Noica.


O discuţie între Constantin Noica şi Marin Preda?

Amândoi erau teleormăneni, unul născut la Vipereşti, celălalt la Siliştea Gumeşti. Am asistat la o discuţie între un filosof de meserie şi un scriitor moralist, cum era Preda, un moralist pe linie existenţială, şi nu livrescă. Preda are reflecţii în eseurile lui, în interviurile lui, dar şi în romanele lui; reflecţii de o mare profunzime. E apropiat, într-un fel, de Camus. Deci, o discuţie între un filosof care credea că lumea ideală este o lume condusă de filosofi - visa un sat al filosofilor - şi un prozator, observator foarte fin al vieţii. Poate să pară curios, dar aveau un limbaj comun. S-a discutat despre Nietzsche, despre Biblie, unde Preda era greu de învins. Este o prejudecată legată de Preda, că a fost un simplu învăţător. A fost învăţător, e adevărat, acestea sunt studiile lui, dar citise enorm şi citise ca un prozator, făcea observaţii uluitoare, care multora ne-au scăpat. Despre Tolstoi, de pildă... Ştia cum se deschide o uşă la Tolstoi şi ce importanţă are pentru carte.


Vedea aproape cinematografic.

Nu ştiu dacă vedea cinematografic, el era un auditiv, de fapt. Avea urechea foarte fină. De altfel, maestrul lui în proza românească nu era Rebreanu, era Caragiale, cu care are chiar similitudini stilistice. Există nişte personaje interesante, care se relevează prin vocea lor. Este o scenografie a vocilor în romanele lui Preda: glasul aspru al lui Moromete, glasul subţire al altor personaje. Preda e un realist, e adevărat, dar un realist cu pătrundere în cămările din interiorul spiritului. Eu nu mă mir că lumea n-a cunoscut pe omul profund Preda, ci pe omul care zicea o vorbă aspră sau dădea o replică mai crudă.


Cine e de vină că lumea îl cunoaşte aşa?

Nu ştiu. Probabil ăsta a fost destinul său.


Dar comportamentul? Mulţi au fost supăraţi pe el şi, cum afirmaţi chiar dumneavoastră, supărarea a ţinut mult.

Mă întreb şi acum de unde vine această animozitate şi cred că ce i-a deranjat pe mulţi a fost talentul său uriaş, peste care era greu de trecut. Cât despre comportament, nu rămânea dator niciodată atunci când se simţea agresat într-un fel sau altul. Uneori răspundea pe loc, alteori nu, dar ţinea minte şi dădea replica după ani de zile. De pildă, pe Nichita Stănescu l-a ocolit multă vreme, pentru că acesta i-a zis ceva ce nu i-a convenit. Nichita a vrut să se împace şi s-a dus la el cu un pahar de şampanie. Preda a fost foarte rece, i-a dat o replică şi şi-a văzut mai departe de ale lui. După asemenea incidente, sigur că s-au găsit unii să spună că nu este un tip sociabil... Nu era aşa, doar că nu accepta să fie lovit.


Sancţiona, aţi afirmat, după principiul că răzbunarea este un fel de mâncare ce se serveşte întotdeauna rece. Îşi împlinea răzbunările de pe scaunul de director al editurii?

N-am lucrat în redacţie, dar pot să vă spun ce mi s-a întâmplat mie. Am publicat la "Cartea Românească" un proiect al istoriei literaturii contemporane - "Scriitori români de azi". Primul lucru pe care l-a făcut Preda când i-am dat manuscrisul a fost să se uite pe sumar şi să mă întrebe: "Domnule, despre Barbu ai scris?". Eugen Barbu era duşmanul lui declarat. "Da, am scris." "Aşa e bine, este un scriitor important. Trebuie să scriem şi despre duşmanii noştri, dacă sunt talentaţi." Şi lucrurile s-au repetat şi cu colegii mei: Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Gabriel Dimisianu. Marin Preda era un om foarte corect cu confraţii. Îmi amintesc de Ion Lăncrănjan. De câte ori se întâlnea cu Preda, acesta îi spunea ceva dezagreabil. La un moment dat, lui Preda i-a căzut în mână un roman al lui Lăncrănjan, "Suferinţa străbunilor". M-a întrebat dacă l-am citit. Nu apucasem s-o fac. "Are talent. Da, e scriitor!", a comentat Preda.





Sursa : http://www.jurnalul.ro/

Zicu in Corriere dello Sport.

Ianis Zicu a fost subiectul unui amplu material azi, în cotidianul italian Corriere dello Sport. Ziariştii din Peninsulă i-au dedicat un articol detaliat machidonului, în care au lăudat tehnicitatea sa, felul în care a revenit după accidentare şi faza superbă reuşită la meciul lui Dinamo II cu FC Botoşani

Iată ce spun italienii despre Zicu:

"Un nume de familie poate însemna multe aşteptări, dar o vocală poate face diferenţa. Tînărul mijlocaş Ianis Zicu venea în Italia în 2004, fără a se gîndi să repete cariera mai celebrului Arthur Antunes Coimbra "Zico", ci măcar să cîştige încrederea în Serie A.

Lucrurile nu au mers chiar aşa pentru Zicu, care părea destinat să urmeze alte destine ale iluştrilor conaţionali, Hagi sau Mutu.

Experienţa lui la Inter a fost scurtă, a arătat puţine lucruri, astfel că a fost imediat împrumutat la Parma. După multe momente slabe şi puţine reuşite, Zicu s-a întors acasă, la Dinamo Bucureşti. Mereu sub contract cu Inter, a mai trecut apoi pe la rivalii de la Rapid, pînă cînd, în 2007, Dinamo decide să-l răscumpere. Relaţia cu Italia este blestemată, suferind o gravă accidentare în meciul cu Lazio din Champions League. În România a demonstrat că mai poate face faze incredibile, cum a fost cea mai recentă, un lob din aer, fără ca mingea să atingă pămîntul" (Corriere dello Sport).


Dinamovisti.ro

Revine Bratu !!!

Calvarul lui Florin Bratu a luat sfârşit. Atacantul dinamovist a revenit pe gazon şi a efectuat, astăzi, primele alergări, după şase luni de pauză.

Bratu s-a antrenat timp de 45 de mniute alături de colegii săi de la Dinamo, dar nu a participat la jocul-şcoală al elevilor lui Rednic, preferând să urmărească desfăşurarea evenimentelor de pe margine.

Dinamovistul suferise o accidentare în octombrie 2008, la o partidă cu CFR Cluj. El a fost diagnosticat cu entorsă la genunchi, cu afectarea ligamentelor încrucişate.

Sursa : http://www.prosport.ro/

Rezultatele inregistarte aseara (28 Martie) in preliminariile World Cup 2010 (Zona Europa)

Tara Galilor 0 - 2 Finlanda

Rusia 2 - 0 Azerbaidjan

Germania 4 - 0 Liechtenstein

Irlanda de Nord 3 - 2 Polonia

Slovenia 0 - 0 Cehia

Irlanda 1 - 1 Bulgaria

Cipru 2 - 1 Georgia

Muntenegru 0 - 2 Italia

Olanda 3 - 0 Scoţia

Luxemburg 0 - 4 Letonia

Moldova 0 - 2 Elveţia

Israel 1 - 1 Grecia

Lituania 0 - 1 Franţa

Portugalia 0 - 0 Suedia

Albania 0 - 1 Ungaria

Malta 0 - 3 Danemarca

Armenia 2 - 2 Estonia

Belgia 2 - 4 Bosnia

Avem timp (varianta completa de Octavian Paler)

Avem timp pentru toate,

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit sis a gresim din nou, sa-I judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin ceunsa lor mai tazriu.

Avem timp pentru ambii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate astea.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta, murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca.
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul... depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pese.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata CI PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca CI cu ceea ce poti tu sa faci.

Am invatat ca oricum ai taia orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.

Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte.

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc dar nu stiu s-o arate.

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat dar nu am dreptul sa fiu si rau.

Am invatat ca prieteni aadevarata continua sa existe chiar si la distanta. Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.

Am invatat ca, daca cinevanu te iubeste cum ai vreau tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten oricum te va rani din cand in cand iar tu trebuie sa il ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii, cateodata trebuie sa te ierti pe tine insuti.

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea dar ca TU este reponsabil pentru ceea ce devii.

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale.

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti.

Am invatat ca oamenii la cre tii cel mai mult iti sunt luati prea repede...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti susutine parerile.

Am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit.

HAI SICTIR !!!

M`am uitat cu umor la a-2-a repriza (pt ca numai repriza secunda am vazut`o) din rahatu` asta de meci cu Serbia si am constatat un singur lucru - ca de cand s`a reunit lotul, astia au frecat`o pe la antrenamente din moment ce am luat 2 "boabe" din faze fixe. Pai bah ametitilor ce cacat ati facut la antrenamentele alea din moment ce stiati ca jucati contra lui Vidic, Dragutinovic, Zigic etc.... v`ati uitat la filme pentru adulti sau ce ati facut?

Insa cum sa nu ti`o iei pe cocoasa cand in lot il ai pe Codrea, Cocis, MARELE dorel stoica si inca alte cateva specimene pe care mi`e si sila sa le mai dau numele. Trebuie insa sa constat si o surpriza placuta in tot rahatu` asta, si anume Cristi Tanase ... un pusti de la FC Arges care a jucat extraordinar, avand in vedere situatia care era in momentu` in care el a intrat pe teren.

Nu m`am implicat foarte tare la meciu` asta ... pentru ca nu prea ai pentru cine sa te agiti ... niste aroganti care vin in vacanta la nationala, asa ca am privit destul de relaxat meciu`.

Si ca tabloul sa fie complet l`am vazut pe unu` de`l cheama Codrea dand un interviu si avand asa o atitudine din asta aroganta... daca vedeati cum ii vorbea tipei de`i adresa intrebarile ... puteai sa pariezi ca Romania batuse ... si bineinteles nea Piti care are acelasi discurs dupa meci, indiferent daca il pierde sau daca il castiga: "adversar dificil", " am luat gol din faze fixe" - de parca noi n`am fi vazut, "am avut ghinion" .. si bineinteles arbitraju`... ca deh pe noi ne fura intotdeauna ... e greu sa recunoastem ca suntem niste INCOMPETENTI .. asadar iata cateva din cliseele folosite de selectioner.

Insa daca stau sa ma gandesc bine cine suntem noi sa emitem atatea pretentii? Avem noi vreun jucator la vreo super echipa in toata Europa asta? Avem noi vreun stadion modern cu peste 30.000 de locuri la ora actuala? Avem noi vreo infrastructura ? Am castigat noi vreo competitie europeana ca sa avem vreun blazon de aparat? Suntem niste amarati care traim cu amintirile de la World Cup `94! Astia suntem noi ... o natie care traieste in trecut, care inca viseaza la golul lui Hagi cu Columbia sau la golul lui Dumitrescu impotriva Argentinei ... care bineinteles suspinam cand ne aducem aminte de iesirea lui Prunea din meciul cu Suedia si care traim in continuare cu acel DACA in minte : "eheeee DACA se inventa atunci regula golului de aur in acel Extra Time cu Suedia.... cine stie unde eram .... ".

Vine meciu cu Austria si cred ca o sa ma amuz si mai tare... mare minune daca scoatem un punct acolo .... la cum se vede treaba e mare minune daca terminam in primele 3 ... pentru ca Lituania a pierdut greu cu Franta (0-1)... asa ca iata... rezultatele lor de pana acum nu sunt intamplatoare.

Macar Franta sa se califice... :D ... pentru ca am vazut de ce sunt in stare romanasii astia. Fratilor, in final un singur lucru va mai zic ....

TO THE AIRPORT !!!!!!!!

STINGE LUMINA !!!

STINGE LUMINA PE 28 MARTIE INTRE ORELE 20:30 - 21:30 ...

... stiu stiu ... se suprapune cu meciu` ...

http://www.earthhour.org/home/

HAI ROMANIA !!!

Grupa 7

1. Serbia 4 3 0 1 9-3 9 pts.
2. Lituania 4 3 0 1 6-3 9 pts.
3. Franta 3 1 1 1 5-6 4 pts.
4. Austria 4 1 1 2 5-7 4 pts.
5. Romania 3 1 1 1 3-5 4 pts.
6. I. Feroe 4 0 1 3 1-5 1 pts.




Cam asa arata grupa noastra inaintea meciului cu Serbia. Dupa o umilinta cu Lituania, o victorie la pas cu marea echipa a Insulelor Feroe (1-0) si dupa un egal cu Franta, Romania are doar 4 puncte. Avand in vedere ca Lituania nu e Spania, Anglia sau Italia acum puteam sa avem 7 puncte in loc de 4. Dupa cum putem observa in clasamentul golaverajului Romania sta cel mai prost, daca nu includem I. Feroe. Inca un "plus" pentru noi...


Sa revenim totusi la prezent si sa ne concentram pe aceste doua meciuri pe care tricolorii le vor disputa impotriva Serbiei si Austriei - pentru a reveni cu adevarat in cartile calificarii e clar ca ne trebuie 6 puncte din 6... dar haideti sa o luam pe rand - Serbia, in opinia mea, are o super echipa cu destule vedete avand in vedere ca fosta Iugoslavie s`a impartit in nush cate echipe..... Muntenegru, Serbia, Bosnia-Hertegovina etc.. Iata cateva din vedetele sarbilor: Dragutinovic ( FC Sevilla), Vidic (Man Utd), Kolarov (Lazio), Tosic (Man Utd), Kuzmanovic (Fiorentina), Zigic (Racing), Jovanovic (Liege).. asadar numai unu` si unu`... jucatori mari de la echipe mari.
Noi in afara de Mutu, Lobont si inca vreo 2 -3 nu prea avem material... si pe deasupra e si Chivu accidentat (oare cand nu e Chivu accidentat?).



Cred ca acest meci se poate castiga numai cu sufletul .... ceea ce o sa fie destul de greu avand in vedere ca sarbii sunt recunoscuti pentru daruirea lor si pentru faptu` ca lupta pana la ultima suflare si aici nu ma refer neaparat numai la fotbal (istoria o arata).
Intotdeauna cu echipele din zona am avut de tras, vezi Bulgaria si Croatia, insa daca sambata la Constanta nu vom juca la cel mai inalt nivel si nu vom invinge Serbia, atunci nu avem ce cauta la Mondiale. O echipa mare se vede in preliminarii si am calcat deja o data gresit cu Lituania, inca un pas gresit ne`ar fi fatal.


Cat despre Austria ce pot sa zic... o echipa mica, dar care poate fi o nuca tare ( a demonstrat`o cu Franta), dar avand in vedere ca ei si`au schimbat deja selectionerul nu cred ca mai pot emite pretentii pentru un loc ce duce in Africa de Sud.... cred ca au cam terminat benzina... si ei si lituanienii. Lupta pentru calificare se da intre Romania, Franta si Serbia... si chiar daca imi place foarte mult nationala Frantei in final nu pot sa strig decat :







HAI ROMANIA !!!

Florin Calinescu la Nasul.

Mi`a placut emisiunea asta ! :))

http://www.youtube.com/watch?v=cLXdFXfHQnE

Partea a-2-a

http://www.youtube.com/watch?v=FgXAcu4zusQ

Ion Cristoiu: "Marin Preda era un sceptic însingurat"

Fin cunoscător al vieţii şi operei lui Marin Preda, Ion Cristoiu, cel care a cules pentru prima dată în "Scrieri de tinereţe" şi prozele publicate de scriitor înainte de marile sale capodopere, povesteşte despre frământările şi scepticismul "celui mai iubit dintre pământeni", despre opera şi moartea scriitorului.

Jurnalul Naţional: Domnule Ion Cristoiu, era Marin Preda un scriitor popular? Se spune că ar fi avut o frustrare, o nemulţumire că nu era un scriitor popular. Şi că de-abia cu "Cel mai iubit dintre pământeni" a simţit că devine popular...

Ion Cristoiu: Avea mai multe frustrări. Prima era o frustrare tipică scriitorului român, şi anume că nu e altceva decât ceea ce e. Că memoria lui sentimentală, fundamentală pentru un scriitor e cea a satului. În momentul în care au apărut "Moromeţii" sigur că unii critici i-au spus că este foarte frumos că a scris despre sat, dar de ce nu scrie şi despre oraş. Şi atunci s-a apucat să scrie "Intrusul". După părerea mea, nu era universul lui. În ultima parte a creaţiei sale, cred că începând cu "Delirul", el îşi accentuează dimensiunea aceasta de meditaţie asupra istoriei, asupra vieţii şi "Cel mai iubit dintre pământeni" este o meditaţie asupra vieţii. El devine pe măsură ce trece timpul tot mai moralist. Din două motive: unu - îmbătrâneşte - şi doi - îi seacă izvorul. Este unul dintre scriitorii autobiografici şi atunci, epuizându-se acest filon autobiografic din cărţi, începe să introducă anecdote, scrie din documente, dar filosofia, gândirea asupra vieţii

rămân.

Este "Cel mai iubit dintre pământeni" un roman despre cum se degradează dragostea?

"Cel mai iubit dintre pământeni" a fost interpretată şi într-o variantă telenovelistică. Şi titlul aproape că a devenit titlu de muzică uşoară. Eu nu cred că, având în vedere evoluţia operei sale, "Cel mai iubit dintre pământeni" este o carte numai despre dragoste. Marin Preda a fost preocupat toată viaţa de neliniştitor. Aşa cum "Moromeţii" nu este o carte despre sat, este o carte despre misterul, neliniştitorul din afară. Marin Preda a fost obsedat până la "Moromeţii" de o temă de mare actualitate la vremea respectivă: acest delir al vieţii, nu numai al istoriei.

În scrierile sale din tinereţe, inclusiv în "Întâlnirea din pământuri", este vorba despre misterul, despre delirul, iraţionalul din interior. Toate personajele din scrierile tinereţii sunt personaje care se află brusc sub stăpânirea unei nebunii interioare. Încetul cu încetul, trecând prin "Moromeţii" apare tema delirului, nu numai al istoriei, ci al vieţii. În "Cel mai iubit dintre pământeni" apare tocmai această contradicţie, conflict între om, personaj şi fie delirul istoriei (în care intră de fapt Victor Petrini), fie delirul vieţii, şi anume comportamentul iraţional al femeii. Din acest punct de vedere, el era obsedat, ca mulţi alţi scriitori bărbaţi, de iraţionalul întruchipat de comportamentul femeii, după părerea mea, el fiind, ca şi Sadoveanu, un scriitor cu o slabă cunoaştere a femeilor. De aici şi tema lui, că femeia, comportamentul femeii este ceva iraţional, care aparţine de delir şi care îl pune întotdeauna în dificultate pe bărbat.

Oare de ce credea asta?

Poate şi din experienţă. Şi am scris şi spun şi acum că stilul lui de ţăran, viaţa la ţară îşi pun amprenta asupra relaţiei cu femeile. De exemplu, în nici un roman al lui personajele nu au preludiu. Nu au partea pregătitoare. Relaţia bărbat-femeie este redusă, ca la ţară, la o relaţie animalică. Şi atunci, probabil că pe măsură ce a făcut cunoştinţă cu orăşence şi intelectuale, şi mai ales cu lumea literară, a avut o experienţă a femeilor pe care le asimila cu iraţionalul.

Asta deşi la un moment dat condamnă comportamentul lui Ion din romanul omonim al lui Rebreanu în relaţia cu nevasta sa. Făcând mai ales referire la episodul naşterii din câmp şi la comentariile mitocăneşti ale lui Ion.

Da, el are o nostalgie normală, are întotdeauna o frustare. De aici şi obsesia sa nu numai în "Cel mai iubit dintre pământeni" pentru femeile intelectuale, sofisticate.

La vremea când a apărut "Cel mai iubit dintre pământeni" s-a crezut că este vorba despre Ceauşescu. Multă lume a cumpărat sau n-a cumpărat mai degrabă cartea, crezând că cel mai iubit dintre pământeni este "cel mai iubit fiu al ţării"...

Receptarea "Celui mai iubit dintre pământeni", ca şi receptarea "Delirului", a suferit de un mare păcat al epocii, care de fapt a şi lovit grav literatura română, şi anume lecturarea de către marele public a unei cărţi datorită "şopârlelor" anti-Ceauşescu. Este una dintre cărţile care într-adevăr l-a făcut popular pe Marin Preda, interpretarea făcută cărţii fiind o interpretare în avanpremieră a interpretării telenovelistice.

Cum a primit critica "Cel mai iubit dintre pământeni"?

A fost o disproporţie între primirea făcută de critică şi primirea făcută de public. A fost un uriaş succes de public, dar nu unul aşa de mare de critică. Într-adevăr, Marin Preda devenea un scriitor popular, dar, din punct de vedere al criticii, nu a avut atât de mare succes cum a avut cu cărţile anterioare.

Marin Preda avea obiceiul să-şi rescrie cărţile?

Nu ştiu, nu pot să mă pronunţ. Am făcut observaţia şi la vremea respectivă că această carte putea fi redusă la o singură dramă, şi anume drama lui Victor Petrini şi practic aici l-ar fi apropiat foarte mult de Soljeniţân. După părerea mea, zguduitoare în opera lui Marin Preda este drama omului simplu. Victor Petrini este un om simplu care intră în acest mecanism terorist-stalinist, numai Victor Petrini poate fi considerat o victimă a dictaturii comuniste. Inclusiv arestarea lui Petrini, puşcăria şi eventual întoarcerea acasă când are o viaţă distrusă. Dacă s-ar fi concentrat numai pe asta, poate că ar fi fost şi o carte de meditaţie asupra delirului istoriei. Restul este delirul înmuierilor, femeilor, dar aici este vorba despre un delir al istoriei, pentru că tragedia reprezentată de dictatura comunistă nu constă în faptul că foştii politicieni au ajuns la închisoare. Victor Petrini este o victimă pentru că nu făcuse nimic şi s-a trezit într-un mecanism care i-a distrus viaţa. Poate dacă s-ar fi concentrat numai pe acest aspect ar fi fost tot un roman din seria delirului, a delirului istoric care te vâră în rotiţele sale din care ieşi un om sfârşit.

Credeţi că atunci când a scris "Cel mai iubit dintre pământeni" ajunsese la o maturitate, era într-un vârtej, într-un delir înconjurător, era frământat?

Cred că "Cel mai iubit dintre pământeni" este mai degrabă expresia unei istoviri, pentru că în "Cel mai iubit dintre pământeni" sunt foarte multe anecdote povestite de alţii care sunt incluse în text. Nu cred că... Cred că a fost o soluţie de a nu scrie volumul doi la "Delirul" din acest punct de vedere. Un roman care nu a ridicat mari probleme în relaţie cu regimul comunist.

Nu prea avea prieteni Preda...

Nu, nu prea avea. Era unul dintre scriitorii noştri însinguraţi şi destul de sceptic. Este un scriitor care vine din Caragiale. Este genul de scriitor sceptic cu poporul român şi cu realitatea, şi ştiu o anecdotă cu el apropo de ce înseamnă pespectiva sceptică asupra vieţii. La un moment dat, ningea foarte frumos în Bucureşti şi îi spuneau la crâşmă cei mai tineri comeseni "monşer, e frumos, ninge", iar el răspunde "dar să vedeţi ce zloată o să se facă după asta, ce noroi". Asta este într-adevăr o perspectivă de sceptic. În loc să te gândeşti cât de frumos ninge, te gândeşti cât de urât se va face când va fi noroi. Era un scriitor foarte lucid.

Cum îl vedea Ceauşescu? Avea dictatorul o slăbiciune pentru Preda?

După anii '50 au fost trei mari scriitori care s-au concurat între ei: Petru Dumitriu, care era de departe cel mai mare, Eugen Barbu şi Marin Preda. Eugen Barbu a fost într-o permanentă concurenţă cu Marin Preda. A scris "Delirul" şi a avut succes Marin Preda, a scris Eugen Barbu "Incognito" tot despre Antonescu. Poate că îl stima pentru că Preda era un scriitor realist, iar cultura lui Ceauşescu era una de tip tradiţionalist, nu l-ar fi putut înţelege, de exemplu, pe Proust.

Ajungem spre sfârşitul vieţii lui Marin Preda...

În legătură cu moartea au circulat mai multe legende, şi una este că ar fi fost asasinat. La vremea respectivă, în primul rând că regimul Ceauşescu nu asasina, el învăţase lecţia de la Stalin că nu trebuie să omori. În al doilea rând, Marin Preda nu avea de ce să fie omorât de Securitate, deoarece a fost unul dintre scriitorii care s-au străduit să scrie. Şi sigur în măsura în care scrisul lui intra în conflict cu normele regimului, se bătea ca să-i apară cartea. El a ales posibilitatea să scrie cărţi mari. Dar moartea lui spune cât de iresponsabil poate să fie un scriitor cu el însuşi. Noi ne întrebăm acum câte lumi au dispărut prin dispariţia lui Marin Preda. La un scriitor, responsabilitatea este foarte mare faţă de propria viaţă, deoarece este responsabilitatea faţă de propria operă şi faţă de literatura română.

Din punctul ăsta de vedere el a fost iresponsabil. Adică el nu avea voie să moară aşa. Pentru că el murind ne-a privat pe noi de nişte capodopere. Trebuia să fie mult mai responsabil cu viaţa lui nu pentru el, ci pentru noi, pentru că dacă mai trăia sigur mai scria şi alte capodopere. Din acest punct de vedere, un scriitor este obligat să fie mult mai prudent cu viaţa lui. Dar probabil nu o să aflăm de ce intrase în acest mecanism al autodevorării, pentru că tot ce făcea el şi cum a murit arată că era deja o criză la nivelul scriitorului, la nivelul omului. Poate că şi asta face parte din scriitor: autodevorarea.

De ce fiecare epocă a avut propria variantă a morţii lui Preda?

Pentru că nimeni nu putea să-şi închipuie că un scriitor poate să fie iresponsabil cu el însuşi. Şi poate că nimeni nu-şi poate închipui că este atât de simplu. Asta confirmă ce am spus mai sus. Moartea unui mare scriitor ca Marin Preda, şi mai ales în plinătatea forţelor, este o mare frustrare pentru toată lumea. A fost moarte înainte de vreme şi din acest motiv nimeni nu şi-a putut închipui că a murit atât de simplu.

Sursa : www.jurnalul.ro

Interviu cu maestrul Mircea Albulescu...

...Despre întâlnirea lui cu "Cel mai iubit dintre pământeni" şi despre un film care a făcut istorie, Mircea Albulescu povesteşte pentru Jurnalul Naţional istoria unui personaj care n-a existat în roman...


Jurnalul Naţional: Vă amintiţi care a fost prima dvs. întâlnire cu "Cel mai iubit dintre pământeni"?

Mircea Albulescu: Prima întâlnire a fost ca a oricărui cetăţean care n-a făcut parte din redacţia editurii Cartea Românească. Ei au ştiut, au citit, s-au gudurat foarte tare şi s-au hotărât să o publice. Ce-ţi spun acum este o poveste, deci nu ştiu dacă este foarte adevărată... Se pare că cineva dintr-un strat intermediar în ceea ce priveşte permisiunea de a publica nişte cărţi - vorbim de o epocă binecunoscută - ar fi lăsat să se înţeleagă mai târziu că, din titlu, era vorba de tovarăşu'.Cartea n-a fost citită de la un anumit nivel încolo, sus, de nimeni. Şi problema s-a pus aşa: "Ce e asta, mă, cel mai iubit dintre pământeni...?" "E o carte despre..." "A, bun, daţi-i drumul." S-a dat drumul şi pe urmă, mă rog, cine a mai trebuit a mai curăţat, a mai pieptănat pe ici, pe acolo. Şi aşa am citit cartea foarte curios, foarte furios, foarte amărât, m-am amuzat pe ici, pe acolo, dar, în ultimă instanţă, am ştiut că este un decalog al nefericirii, al nenorocirii...

Cum aţi cumpărat prima ediţie?

Mi-aduc aminte că editura era pe vremea aia pe drumul dintre casa mea şi Radio şi, mergând de acolo, până acolo, am aflat de povestea asta, m-am dus, am luat-o şi... N-am făcut acea baie de mulţime în care oamenii ar fi vrut să ia cartea lui Preda.

L-aţi cunoscut pe Marin Preda?

Sigur că da. L-am cunoscut pe Marin Preda. Dar era un tip la care ajungeai destul de greu. El ştia cine sunt eu, pentru că eu am o meserie de vitrină, iar el era, prin opera lui, în vitrină. Ne-am ştiut, doar, şi au fost nenumărate întâlniri-întâmplări, ca să zic aşa, în care s-a întâmplat să fim împreună şi atunci ne-am dat mâna, am schimbat două vorbe, carcasat de o politeţe uneori poate mai răcoroasă, dar atât. Mai mult nu. N-am fost nişte intimi, ca să zic aşa. N-am fost "bă Mircică", "bă Marine"... Am fost "domnul Preda", "domnul Albulescu".

Care sunt primele amintiri care vă vin în minte legat de filmul "Cel mai iubit dintre pământeni"?

Când Şerban Marinescu a venit şi mi-a spus: "Dom'le, aş vrea să joci". Un personaj care avea la vremea aia un titlu dat de el - personajul n-are nume în carte, după părerea mea nici nu există. Pe urmă, căutând în carte, m-am speriat: "Dar nu e nimic, dom'le, nu e nimic". Şi m-am dus şi i-am zis: "Şerbane, dar unde e ăsta, că nu e nicăieri". Atunci mi-a găsit un pasaj, dacă nu greşesc şi, dacă greşesc, îmi cer iertare - când el se duce şi cere un pulover, că urmează să-l bage la apă, jos.

Ei bine, acest pulover, acest personaj, această linie din carte, când s-a dus să ceară un pulover, a devenit personajul ăsta. Cum să vă spun? În general, activitatea noastră - şi spun activitatea, nu arta noastră, dar uneori este şi artă - este constituită din trădări. Trădări care pot fi, însă, de două feluri, nefericite şi fericite. În ceea ce priveşte marile opere ale lumii, prima trădare este traducerea. Aici n-a fost cazul...

Dar, în schimb, s-a făcut scenariu. Şi o primă şi imensă trădare a devenit scenariul. De la a deveni scenariu la a deveni imagine, iar este o trădare imensă, care, din nou, poate fi fericită sau nefericită. Eu cred că în ceea ce-l priveşte pe Şerban, în cazul ăsta, trădările lui sunt mai mult decât binevenite, sunt chiar fericite.

Şi atunci am construit împreună cu Şerban acest personaj, care a devenit un fost medic, un intelectual, un om care cântă Marseilleza în limba franceză. Şi care până la urmă îl agresează sexual şi aşa mai departe... Care a fost gândul însă? Al meu şi al lui Şerban. Şi asta poate e interesant de ştiut. Să arătăm că această umilinţă, această suferinţă fizică îngrozitoare, să fii violat de un alt bărbat într-o puşcărie - în fapt, se dovedeşte şi din carte, dar mai ales din film - a fost până la urmă cea mai mică suferinţă, cea mai mică umilinţă a lui.

Există modalităţi de a umili, de a înjosi, de a chinui mult mai cumplite decât faptul că la un moment dat, într-o spălătorie, unul te-a aplecat de cap şi ţi-a făcut figura pe la spate. Acest lucru, până la urmă, a avut darul să potenţeze întâmplările de mai târziu.

Vrând, nevrând, până la urmă, după ce ai văzut filmul, peste noapte sau noaptea următoare sau cealaltă noapte, când te gândeşti la el, îţi spui: "Dom'le, stai puţin, ce-a fost aia până la urmă!?". Adică, la urma-urmei, ce preferi? Dacă ar fi să spună Dumnezeu: "Mă, vrei să-ţi facă unul figura în felul ăsta ruşinos sau să păţeşti lucrurile ale îngrozitoare cu compania de la deratizare şi tot ce urmează..." Dar în carte toate astea nu există.

Tipul ăsta de personaj nu există şi eu mă bucur foarte mult că Şerban a avut curajul şi puterea să fabuleze. Repet, filmul este o trădare fericită. Pentru că nu poţi să filmezi pagină de pagină. În schimb, trebuie să imaginezi imagine. Şi să inventezi tot felul de mijloace prin care să trădezi în mod fericit linia aia, rândul ăla de 16 cuvinte sau nu ştiu câte semne. Un rând de carte, care poate să fie la un moment dat o secvenţă uluitoare care să te facă nu să n-o uiţi, ci să continui trădarea prin propria-ţi personalitate şi să retrăieşti cu alte aripi mult mai altfel şi, totuşi, mult mai ale tale şi să mergi mai departe.

Ce a fost cel mai greu în timpul filmărilor?

În general, tot ce-a fost filmat în salină a fost foarte greu, eu suferind de o relativă claustrofobie. Era ideea că sunt la câteva sute de metri sub pământ... Şi sigur că scena violului a fost teribilă. Am fost prieten cu Ştefan Iordache, Dumnezeu să-l odihnească! Scena aia era oribilă din toate punctele de vedere. Era spre două, spre trei de dimineaţă, eram amândoi în pielea goală, cu un halat pe noi, şi între noi era o sticlă cu apă. Şi, la un moment dat, eu m-am uitat la sticla lui şi l-am întrebat: "Ştefan, nu te supăra, pot să iau puţină apă din sticla ta?". Adică ne-am sărutat pe gură, am făcut toate alea, şi când ne-am întors pentru o clipă în civilie, adică am devenit nişte oameni normali, nu personaje, eu i-am spus: "Nu te supăra, pot să iau puţină apă?".

Mi-am dat seama pe urmă cât de ridicolă a fost această poveste. Alea au fost nişte scene mai grele pentru că trebuia să ocolim orice umbră de scabroşenie. Şi să rămână în fapt gestul tragic, şi nu scabros. Nu-mi place tragicul din scabroşenie, ci îmi place tragicul din tragic, acela care poate fi văzut, poate fi înţeles, poate fi povestit şi putem să vedem scena aia cu toată familia. Nu e ceva de genul, dom'le, daţi copilul afară că vine scena 14.

Aţi simţit că, prin film, spiritul romanului este trădat sau, dimpotrivă, împlinit?

E clar că spiritul cărţii este împlinit. Nu atât spiritul cărţii... poate că aici aş face o mică corectură şi sper să nu mă bată Dumnezeu. L-a împlinit pe Marin Preda. Pentru că această carte este o trădare a lui Marin Preda. "Cel mai iubit dintre pământeni" este o trădare a lui Marin Preda. Ce-o fi fost în mintea, în sufletul lui, câte pagini a şters - dacă nu există iubire, nimic nu este, nu-i aşa? -, cât a suferit el, ca să poată să ajungă acolo cât se poate mai mult din suferinţa lui, din tragediile lui...

Să devină o carte care să fie cunoscută, să fie primită aşa cum a fost şi chiar şi acum, după atâţia ani de când a murit, iată că Jurnalul Naţional scoate încă o ediţie şi se vinde şi lumea e curioasă... Asta e minunat. Eu am o vorbă ce ne priveşte pe noi, actorii. Îmi place să vorbim despre morţii noştri la timpul prezent, şi niciodată la trecut, decât în clipa când ei au dispărut din memoria ultimului fost spectator. Câtă vreme el mai ţine minte pe unul dintre noi, trebuie să vorbim la prezent. La fel şi despre Marin Preda. Câtă vreme a apărut acum cartea, ESTE Marin Preda.

Cum credeţi că ar fi arătat filmul, dacă ar fi fost făcut înainte de '89?

Vă povestesc ceva. Înainte să moară, m-am întâlnit cu Gopo şi trebuia să facem un film la Moldovafilm. N-am mai apucat. Dar el mi-a spus aşa. Când a fost chemat la UNESCO ca să facă un filmuleţ de câteva minute, el a început să întrebe: "Dar cum să fie? Dar ce să fie?", şi ei i-au spus: "Cum vreţi". "Dar cum?" "Cum vreţi. Cum vreţi..." Ei bine, această libertate, mi-a mărturisit el, l-a blocat. Noi am fost învăţaţi în toată meseria noastră şi în toată arta noastră cum să fentăm anumite porţi, ca la coborâre la schi. Lor să li se pară că..., eu, totuşi, să spun ce am de spus.

Deci înainte de '89 probabil că Şerban ar fi fost obligat la un moment dat să facă nenumărate salturi mortale prin care să poată să spună fără să spună, în care să se înţeleagă fără să se înţeleagă, din care să ştim noi. Ceva de genul: "Bună ziua!", "Bună ziua!", "Ei, bună ziua, pe dracu'! Lasă c-am înţeles eu cât de bună şi cât de ziuă este povestea asta...".

Cred că ar fi fost altfel, mai solicitant, într-un fel, pentru spectator. Pentru ca noi, spunându-i: "Înţelegi?", el să zică: "Aha, înţeleg". "Ce-ai înţeles?" "Mă priveşte, dragă, nu-ţi spun."

Ce credeţi că ar fi gândit Preda, văzând filmul şi scena respectivă?

Nu i-ar fi plăcut. Dintr-un motiv cât se poate de clar. A iubit nebuneşte această carte. Autorul unui mare roman care spune că i-a plăcut această trădare MINTE.

Ce înseamnă romanul "Cel mai iubit dintre pământeni" pentru dvs. şi ce înseamnă filmul?

Romanul este o poveste, filmul este o trăire. Acolo am citit şi aici am fost. Şi mă întorc la ce voiam să spun cândva, la faptul că la mine în clasă, cât am fost eu profesor, un sfert de secol, scria pe perete: "«Fii», şi nu «fă»"! Lupta mea în acest film, cu acest personaj, a fost să fiu şi să te conving că mi-s. Şi, din acest punct de vedere, este una dintre reuşitele mele. Sigur că în cele şaptezeci şi ceva de filme pe care le-am făcut mai sunt câteva lucruri importante făcute cu alţi colegi, regizori importanţi, dar aici a fost o clipă de inspiraţie în primul rând din partea lui Şerban, care mi-a dat rolul, şi împreună am putut să construim în spiritul lui Preda acest personaj. Personajele poate i-ar fi plăcut lui Preda.

Filmul, în întregime, nu. Dar poate că personajele da. Ceva de genul: "Ia uite, dom'le, ştii că nu m-am gândit că se poate şi aşa?!". Onestitatea e puţin lucru, juma' de sfert, la un artist, n-am nevoie de onestitatea lui. Am nevoie de arta lui. Am nevoie să mă mintă, am nevoie să mă plimbe, am nevoie să mă aiurească, să mă facă să-mi dau palme ca să-mi revin. Da, poate că personajele l-ar fi uimit, pentru că sunt sigur că el a văzut nişte chipuri când a scris. Probabil că ar fi spus: "Ia te uită, domnule! M-a convins. Carnea. Nu gândul, nu ideea, m-a convins carnea". Şi poate că asta ar fi într-adevăr o reuşită, o biruinţă a noastră asupra aceluia pe care toţi îl ţinem la inimă şi îi spunem Marin Preda.

Sursa: www.jurnalul.ro

N`am mai scris...

De ceva vreme n`am mai scris nimic desi d`abia am creat acest blog... da` o sa revin ! :D

P.S. : o sa ma ocup si de finalizarea blogului din punct de vedere al aspectului. Bafta all !