Surprize-Surprize !

Lotul nationalei de fotbal a Romaniei pentru meciul cu Lituania :

Portari: Danut Coman, Costel Pantilimon, Mircea Bornescu.

Fundasi: Cristian Sapunaru, Ovidiu Dananae, Mirel Radoi, George Galamaz, Cristian Chivu, Dorin Goian, Razvan Rat, Mihai Nesu.

Mijlocasi: Bogdan Mara, Mihai Roman, Costin Lazar, Dan Alexa, Tiberiu Ghioane, Iulian Apostol, Cristian Tanase, Florin Costea.

Atacanti: Ciprian Marica, Marius Niculae, Ionel Danciulescu, Gigel Bucur.

Mda....

A trecut si finala asta, din pacate are un rezultat care mie nu`mi convine deloc, dar asta e.

Ma consoleaza doar gandul ca am fost batuti de Barcelona si nu de Real, Inter, Chelsea sau de alti antipatici.

2-0 e un rezultat dur, dar meritat de Barcelona care a fost clar peste United in aceasta finala. Peste ani numai rezultatul ramane, nu mai conteaza ca Man. Utd. a jucat prost, nu mai conteaza ca Ferguson a inceput meciu` cu o echipa de start cu care n`am fost... nu sunt si nu voi fi niciodata de acord (Anderson titular, Tevez pe banca.. si altele... nu le mai insir acu` pt. ca nu am chef si oricum nu mai are rost).

Felicitari F.C. Barcelona, dar voi zice in continuare mandru : Glory, Glory Man. Utd. !!!

Finala pe care o asteptam cu totii !

27 Mai. Olimpico. Roma. Astazi e ziua in care vom afla cea mai buna echipa de fotbal de pe continent. Se vor infrunta, dupa parerea mea, cele mai in forma echipe ale momentului: Manchester United si FC Barcelona, dar si un duel al celor mai buni fotbalisti din lume la ora actuala: Cristiano Ronaldo si Lionel Messi.

O echipa are sansa de a`si pastra trofeul cucerit in 2008, putand deveni prima echipa ce poate castiga aceasta competitie 2 ani la rand, sub noua denumire, sub noul format… si acea echipa e Manchester United ! Insa are in fata o echipa FC Barcelona care a maturat pe jos cu aproape toate echipele din Primera Divison si care are in lot un super jucator- Messi.
Echipa catalana pleaca oarecum cu un handicap deoarece Eric Abidal si Daniel Alves sunt suspendati pentru finala din aceasta seara din cauza cartonaselor galbene incasate in returul de pe Stanford Bridge. Si Man. Utd. il are suspendat pe Fletcher, insa Sir Alex Ferguson poate suplini absenta lui, avand un super-mijlocas la inchidere si anume Michael Carrick.

In aceasta seara vom afla si care este cel mai bu jucator al anului 2009 (desi anul nu s`a terminat), dar atunci cand ajungi intr`o finala de UCL nu prea mai ai nimic de demonstrat.
Cristiano Ronaldo a fost de departe cel mai bun in 2008, insa acum in 2009 concurenta vine de la jucatorul-minune din Argentina care are un super-driblig in regim de viteza – Messi. Cine o sa fie mai bun ?? Asta vom afla dupa cele 90 sau 120 de minute.

In alta ordine de idei sper sa fie o finala cu goluri multe, dramatism si toate celelalte “ingrediente” pentru ca aceast ultim meci din Europa sa fie demn de o competitie ca Liga Campionilor.
Respect foarte mult Barcelona, imi place aceasta echipa din Spania, imi place cand o umileste pe Real Madrid cu un scor la care numai Rafael Nadal castiga (6-2), dar sunt mare fan United si vreau ca in aceasta seara echipa engleza sa`si pastreze trofeul. FC Barcelona a castigat UCL in 2006, asa ca nu e chiar foarte mult timp de atunci .. :D, spaniolii sa mai aibe putina rabdare, castiga si ei la anu` cand lui Cristiano Ronaldo o sa`i mai scada nitzel pofta de trofee, iar United nu o sa mai alerge chiar asa de tare dupa obtinerea succeselor (buna gluma …. ) .

Sper sa ne bucuram cu totii de aceasta finala, cu siguranta asa o sa fie !

GLORY, GLORY MAN. UTD. !!!

Aplauze !!!

Alexandra Dulgheru a castigat primul sau titlu WTA la Varsovia, invingand-o in finala pe sportiva din Ucraina cu scorul de 7-6 (7/3), 3-6, 6-0.

- Alexandra, cum te simţi?

Sunt foarte obosită, dar extrem de bucuroasă şi de fericită. Nu mă aşteptam la un asemenea rezultat, niciun moment nu m-am gândit că pot fi atât de aproape.

- A fost un meci dificil...

Da, pentru că oboseala s-a acumulat şi simţeam că nu mai am energie. Înainte de setul 3 m-am gândit că singura mea şansă e să dau tot ce pot, să nu o las să intre în joc.

-De unde ai primit steagul României?

Ambasadorul României în Polonia a venit la mine înainte de meci, mi-a făcut o mare surpriză şi a rămas să vadă finala, după care mi-a dat steagul. A fost un gest emoţionant care a însemnat mult pentru mine.

- Pe 30 mai vei împlini 20 de ani...

Acesta este cel mai frumos cadou pe care mi-l puteam face. Este incredibil, a fost o săptămână magică. Să le înving pe două dintre jucătoarele aflate în Top 40 mi-a dat mai multă încredere şi am devenit conştientă că totul se poate.

- Ce urmează?

Câteva zile de pauză şi apoi de la capăt. Mai trebuie să progresez, sunt abia la început, e loc de mult mai bine. Dar privesc cu încredere în viitor şi sper să nu mă opresc aici.

Sursa: www.prosport.ro

Mircea Lucescu a castigat Cupa UEFA !

Mircea Lucescu: "Îi mulţumesc lui Răzvan pentru tricolor.Victoria a venit în urma unei munci foarte grele, am crescut şi am educat un grup de jucători foarte tineri. Meritam mai mult decât rezultatul de pe tabelă, greşeala lui Pyatov i-a tras puţin înapoi pe băieţii mei, dar e bine că râdem acum.

O finală e ceva extraordinar, sunt bucuros că am avut parte şi de susţinerea tribunei. Mi-au făcut o primire foarte fumoasă, le mulţumesc tuturor! Îi mulţumesc lui Răzvan că mi-a adus tricolorul, acum el îl apără şi de el depind bucuriile românilor!", a spus Lucescu la PRO TV.

Fara alte comentarii...

Super-Interviu cu Maestrul Ion Lucian

Jurnalul Naţional:Vă întreb direct. Fără alte introduceri. Când şi cum aţi intrat în teatru?

Ion Lucian:Eu am intrat în Teatrul Naţional printr-o întâm­pla­re fericită în 1942. Începând cu anul 1940, eu eram în atmosfera Naţionalului pentru că, fiind elev de liceu în ultimele clase, făceam figuraţie în teatru, datorită unui coleg de clasă de-al meu care era descendent din familia Caragiale. Şi era un ajutor material foarte bine simţit, pentru că părinţii mei se despărţiseră în sensul că tatăl meu a trebuit să rămână în Cadrilater pentru administrarea uzinelor româneşti de acolo, iar mama împărţea cu mine jumătate din leafă la Bucureşti. Am simţit nevoia să ajut, şi atunci am intrat în figuraţie. În felul acesta am intrat în ambianţa teatrală. În anul următor m-am înscris la Conservator, deşi eram şi la liceu în ultimul an, iar după aceea am terminat liceul şi întâmplător s-a făcut un concurs pentru ocuparea a cinci posturi de actori. Începuse să se facă simţit războiul, adică o parte din actorii bărbaţi de la Naţional plecaseră pe front. Concursul se anunţase a fi cu absolvenţii de facultate sau studenţi în ultimul an. Or, eu eram la jumătatea anului I, deci nu îndepli­neam condiţiile. Şi, ca atare, nu m-am înscris. Dar fiind acolo, i-am dat replica unui coleg care dădea concurs. În ziua con­cursu­­lui a trecut pe lângă noi Calboreanu. M-a văzut şi m-a întrebat: "Puştiule, tu când intri în concurs?". Eu i-am răspuns: "Maestre, eu n-am voie, pentru că sunt în anul I". "Fă o cerere to­tuşi, să vedem, poate reuşesc să-i conving pe colegii mei de co­misie." Comisie care era prezidată de Liviu Rebreanu. Am scris o cerere aşa, pe genunchi, i-am dat-o maestrului Calboreanu, care s-a dus cu ea la Rebreanu, care a fost de acord ca eu să intru în concurs. Şi pentru că nu eram pregătit, am intrat cu scena care era de fapt replica pe care i-o dădeam studentului care mă ru­gase să îl ajut. Am spus vreo trei sau patru replici şi am auzit "Vă mulţumim". Mi-am zis nici nu am dreptul să intru în concurs, nici nu m-au lăsat să termin, e clar deci... Şi de ruşine nu am dat prin teatru.

Cât timp?

Două săptămâni. Dar m-am dus într-o zi să-mi iau gajul meu amărât de figurant şi m-a întâmpinat regizorul tehnic spunând: "Unde umbli, dom'ne, te căutăm de două săptămâni". "De ce?" "Păi ce, nu ştii?" "Nu." "Ai reuşit la concurs." M-am văzut al treilea din 136 de concurenţi. Aceasta a fost pornirea. După aceea am fost angajat la Naţional la 18 ani. După aproape două luni, făceam figuraţie în continuare la "Coana Chiriţa", dramatizarea lui Muşatescu după Alecsandri, într-o seară pe la ora 8:00 m-am trezit chemat în scenă (deşi ca figurant intram abia pe la 10:00). Nu ştiam de ce, ce se întâmplase. Era toată distribuţia adunată şi am aflat că interpretul lui Guliţă nu a venit la teatru. Calboreanu m-a întrebat: "Măi copile, ai curajul să intri în rolul lui Guliţă?". Cu inconştienţa vârstei am răspuns "Da". "Atunci, îmbracă-te şi vino repede, căci cu tine începe." Am intrat în scenă, neştiind nimic din rol, decât ce am apucat să fur aşa, din ce auzisem şi mi se mai spusese în fugă până să intru în scenă. Rezultatul a fost un aşa succes, încât a doua zi Rebreanu a dat o dispoziţie ca eu să rămân definitiv pe rol, mulţumindu-mi pentru salvarea spectacolului. Şi mi-a dat o gratificare care era echivalentul a trei lefuri pentru mine. Şi din clipa aceea am devenit actorul preferat al multor regizori şi, cred că pot să spun, simpatia marelui Rebreanu. Şi o spun pentru că am jucat în trei stagiuni 74 de roluri. Pentru că acest om, când avea încredere, când punea ochii pe un interpret, acela putea să fie convins că, dacă nu face vreo prostie, are cariera asigurată. Preţuia foarte mult talentul, dar am spus, dacă nu făcea vreo prostie, pentru că era fără milă la respectarea deontologiei teatrale. Era extrem de sever, dar extrem de just, de drept şi stăpânea morala într-un mod exemplar. Era o figură luminoasă, pentru că avea persona­litate. Când intrai în biroul său deveneai stânjenit puţin de prezenţa majestuoasă a lui. Ştiai de la început că vorbeşti cu un intelectual rafinat, nu puteai să-l înşeli cu nimic, nu-ţi rămânea dator cu nici un fel de replică. Aşa că pot să spun că trei ani, cât a mai fost director, a fost pentru mine şi un înger păzitor, şi un factor moral care mi-a imprimat pe lângă seriozitatea profesiei şi morala şi deontologia ei. Nu îi ierta nici pe marii actori când călcau pe alături cu disciplina, în schimb îi respecta şi n-am auzit în cei trei ani pe cineva care să-i impute cea mai mică oscilaţie din punct de vedere moral şi profesional.

Presupun că avea uşa deschisă tot timpul pentru cei din teatru...

Uşa nu era deschisă ca să poţi să intri. Pentru că în primul rând nu aveai nici curajul şi nici obrăznicia să intri. Dar din clipa în care anunţai că vrei să stai de vorbă cu el, puteai să fii sigur că cel târziu a doua zi puteai să fii prezent în biroul lui.

Spunea atunci când a venit în Teatrul Naţional că l-a găsit "în toaletă de dărâmare, cu reţete de circa 5.000 de lei, în loc de 30.000 de lei".

Foarte corect...


"... Şi cu un deficit de aproximativ 6 milioane de lei"...

Aceste date îmi sunt foarte prezente, pentru că se regăsesc într-un articol pe care l-am scris. Le confirm fără echivoc.


Cum a fost Naţionalul după directoratul lui Rebreanu?

Păi, în primul rând că el a redresat această cădere a Teatrului Naţional, în aşa fel că, imediat după debarcarea lui şi venirea directorilor următori, recuperarea nu a fost atât de dificilă. Însă a avut în componenţa teatrului nişte regizori cum au fost Soare Z. Soare, Şahidian, Cornuciati şi Bumbeşti, care au pus spectacole care au reanimat teatrul. Au făcut reţete maxime, astfel încât teatrul şi-a revenit, deşi era plin război.


Şi era chiar şi după revolta legionară...

Cu revolta legionară a fost o adevărată criză. Multă vreme sala a fost aproape goală.


Vorbeaţi de "debarcarea" lui Rebreanu...

Debarcarea asta a fost semioficială, adică el a fost mai mult silit să plece. Şi a plecat cu fruntea sus. I s-a creat o atmosferă neplăcută, spunându-i-se că trebuie să vină un comunist. Era şi bolnav, şi a profitat şi de asta pentru a se retrage.


Care a fost secretului lui Reabreanu pentru a face publicul să se reîntoarcă în sala de teatru după această revoltă legionară?

Vreau să vă spun că şeful lui de cabinet era Radu Gyr, care era şef legionar. El a creat un fel de legătură între opiniile şi cre­din­ţele artistice ale lui Rebreanu şi angrenajul întregului aparat. A fost un echilibru. Teatrul nu a avut de suferit de pe urma poli­ti­cii legionare. Rebreanu a redresat calitatea teatrului printr-un repertoriu remarcabil. Aşa că lumea nu s-a îndepărtat de teatru cum s-a întâmplat când s-a îndepărtat de multe dintre insti­tu­ţii­le legionare. Teatrul nu a fost considerat ca un cuib de legionari.


Spuneaţi că Rebreanu intervenea în repertoriu. O făcea brutal sau elegant?

El avea un Consiliu artistic extrem de puternic cu oameni de cultură, oameni cu răspundere, dar pe lângă asta a fost marea lui personalitate care a impus un repertoriu de mare valoare.

Vorbea Rebreanu la vremea respectivă despre o criză a actorilor şi a regizorilor buni. O criză a teatrului. Rebreanu iubea teatrul, dar credea el în viitorul lui? A mai continuat criza?

Nu, nu a continuat. Pentru că, aşa cum şi-a făcut propria declaraţie, nu a cocoloşit pe nimeni. Nu a suportat prezenţa unor mediocrităţi sau a unor valori care neglijează...

Mai degrabă, a unor nonvalori...

Da, exact. Şi atunci, ştiindu-se această opinie a lui şi fiindliderul Teatrului, regizorii care erau atunci în teatru, şi nu erau, cum să spun, nişte incapabili sau mediocri... De fapt, criza era în realizările lor pentru că şi propunerile lor din punct de vedere repertorial nu se ridicau la valoarea la care Rebreanu jinduia. Din acest motiv spunea că regia era în criză. Din această cauză nu a mai permis regizorilor Naţionalului, care erau nişte valori, să propună în repertoriu lucruri de valoare discutabilă. Şi a urmărit şi procesul de muncă, dar, în special, rezultatul. A făcut, de exemplu, în acea perioadă evenimentul care a răscolit toată Capitala, "Din jale s-a-ntrupat Electra", spectacol de cinci ore. Venea lumea cu mâncare la pachet şi la orele 3:00-4:00 dimineaţa erau la coadă să cumpere bilete.

La începutul directoratului a mizat mai mult pe repertoriul românesc. Apoi pe cel clasic mondial. De ce a abordat o astfel de reţetă? Şi a avut ea succes?

Eu cred că este directorul Teatrului Naţional care a promovat cele mai multe piese româneşti. Avea un comitet de lectură. Acolo intrau pentru prima oară piesele. Piesele marilor autori români nu le băga în comitet. Le citea întâi el. Stătea de vorbă cu autorul, îi spunea opinia lui, eventual propunea anumite modi­ficări şi când credea că totul este bine atunci o băga în comitetul de lectură ca să aibă argumente să o susţină. Şi cred că a fost directorul cel mai serios din cei care au promovat literatura românească. Pentru că el era scriitor. Era, evident, un parti-pris favorabil culturii.

Ţinea cont mai mult de critici sau de critica publicului?

Ţinea cont şi de critică, dar nu foarte mult. Bine, dar pe vremea aceea erau nişte cronicari, că aşteptai cronica aşa, ca o sentinţă judecătorească. Cred că în vremea lui Rebreanu am avut cei mai mulţi critici de valoarea francezului Jean Jaques Gaultier, care a fost primul şi singurul critic teatral făcut academician. Erau Ion Marin Sadoveanu, Carandino, Mircea Ştefănescu. Nişte nume mari. Dar cronica atunci era şi altfel decât este acum. Aveau un tipar, dar un tipar, după părerea mea, foarte bine statornicit. Era o cronică analitică, adică nu cum e acum, cum se spune, "te înjură sau te laudă". Se puncta fiecare actor, fiecare rol şi spectacolul în detaliu. Şi fiecare îşi argumenta opinia lui de cronicar-spectator.

Dar în momentul în care era o cronică defavorabilă...

Rebreanu intervenea public. Cu argumente. Criticul cutare spune cutare lucru, părerea mea este că... Dar analiza toate argumentele criticului.

A încurajat promovarea tinerilor în teatru. Iar dumneavoastră sunteţi chiar un exemplu...

Da, am să vă spun chiar şi o mică istorioară. La un moment dat, la o piesă în regia lui Şahidian, "Prinţesa îndepărtată", între regizor şi Toma Dimitriu (actor în piesă) a avut loc o dispută verbală, Toma refuzând să mai joace. Am alergat după el şi l-am în­trebat: "Domnule Dimitriu, dacă nu mai vreţi să jucaţi, îmi daţi voie să vă dublez?". Şi el, la nervii pe care îi avea, a fost de acord. M-am dus la Şahidian să cer acceptul pentru a-l dubla pe Toma. Şi-mi spune: "Tu eşti nebun? Tu ai 18 ani, iar personajul are 72 ...". Am insistat să mă lase şi am făcut o cerere şi mi-a pus rezo­luţie favorabilă. Apoi m-am dus, normal, la Rebreanu. S-a uitat luuuung la mine şi mi-a spus: "Măi copile, tu ai făcut un succes frumos în teatru, toată lumea te iubeşte, te preţuieşte. De ce vrei tu să-ţi rupi gâtul acuma? Că tu nu poţi să fii credibil în pielea acestui personaj la vârsta ta". Am insistat, invocând că şi Toma, şi Şahidian au fost de acord. Şi i-am spus: "Ştiu că în Teatrul Naţional, dacă apuci să ai succes cu rol de copil, până ieşi la pensie numai copii joci". A început să râdă şi a fost de acord. Şi mi-a dat un matineu. În concluzie, eu am făcut o cerere aberantă. El ca director putea să mă dea afară pe uşă. Dar a fost de acord, a încercat. La spectacol, Rebreanu a venit în loja lui special pentru scenuţa mea. Şi i-a plăcut. Dar apreciez că nu s-a opus atunci, recunosc cu maturitatea de acum, la cererea mea aberantă. Iubea într-adevăr tineretul, în cel mai bun sens al cuvântului.

A vrut să facă din teatru "un templu luminos de artă". A reuşit?

Da, a reuşit. Pentru că stagiunile '41, '42 , '43 au fost, în pofida dominaţiei naziste, extraordinare. Repertoriul a fost înalt. Uite, de exemplu, s-a jucat un Gogol sub nemţi.

Când v-am sunat şi v-am spus despre ce vreau să vorbim, ce amintire legată de Rebreanu v-a venit mai degrabă în minte?

(Zâmbeşte) N-aş vrea să diminuez monumentalitatea lui, dar avea şi umor. Şi îmi aduc aminte de o scenă cu unul din marii farsori (Nichi Atanasiu) ai teatrului şi una din victimele acestuia. Atanasiu a făcut într-o zi o distribuţie fictivă pe o hârtie pentru "De ce ai făcut din mine flaut?", o piesă la care a trecut un autor spaniol. Exact cum făcea Rebreanu decizia de numire. La mijlocul distribuţiei era trecut Mircea Balaban. El era vedeta far­selor, el le încasa pe toate din plin. Distribuţia a rămas pe masa de machiaj a lui Balaban. El a văzut-o, s-a interesat şi a aflat cum că ar fi vorba despre stagiunea de vară. Şi nu era mulţumit, pentru că trebuia să plece în concediu la Poiana Ţapului, avea o casă acolo. Tunând şi fulgerând, a luat distribuţia şi s-a dus val-vârtej la Rebreanu. Nici n-a mai cerut permisiunea să intre şi a dat buz­na în birou. Şi aşa nervos cum era a început să ţipe către Re­breanu: "De ce ai făcut din mine flaut?". La care Rebreanu, şocat întâi de izbucnirea asta, s-a uitat lung la el şi a spus: "Pentrucă am nevoie de orchestră". A fost o replică de la înălţimea lui. Dar apoi şi-au cerut scuze şi au râs pe seama acestui capitol.


Sursa: www.jurnalul.ro

Barclays Premier League Champions !!!

Dupa editiile 06/07, 07/08, Manchester United reuseste tripla castigand Premie League si in sezonul 08/09 !!!

Glory, Glory Manchester United !!!

Domnia lui Lucescu al-2-lea !

In sfarsit a facut si FRF ceva bun: l`a numit pe Razvan Lucescu selectioner al echipei de fotbal a Romaniei.

In opinia mea e cea mai buna decizie care se putea lua dupa ce nea Piti a facut praf campania asta, dupa tot taraboiu` de dupa cele 2 meciuri de pomina cu Serbia si Autria si dupa refuzul tatalui sau – Mircea Lucescu.

Razvan Lucescu vine la nationala la varsta de 40 ani, asadar un antrenor tanar de care aveam nevoie, care stie sa`si apropie jucatorii si care stie sa sparga “bisericutele” care pana acum au existat mai mult ca sigur.

Venirea lui Razvan Lucescu o sa insemne si o selectie facuta pe valoare si nu pe te miri ce combinatii sau pe sistemu`: “cheama`l bah p`ala ca sa pot sa`l transfer mai usor in strainatate” , ca deh un comision in plus nu strica nimanui.

Cine crede ca Razvan Lucescu poate sa continue aceasta selectie facuta la un pahar de borhot e un mare bou, a demonstrat ca are caracter si nu e lingau, insa pentru a califica o nationala nu`ti trebuie numai caracter sau jucatori de valoare ci si un pic de noroc, uneori acesta cantarind enorm si pe care noi nu prea l`am avut in momentele decisive.

Dupa M. Lucescu, Razvan era cea mai buna optiune pentru ca am vazut fel de fel de liste cu Boloni (e nationala Romaniei, nu cea a Ungariei), Dan Petrescu (asta cica s`ar duce la steaua), Sabau, Olaroiu si altii care nu faceau decat sa sporeasca incertitudinea.

Sper intr`o colaborare M.Lucescu – R.Lucescu la echipa nationala, o colaborare asa de la distanta, pentru ca pana la urma sa fim seriosi credeti ca Razvan nu o sa se sfatuiasca cu tatal lui (un mare antrenor) in ceea ce priveste selectia sau inainte de vreun meci important? Raspunsul e unul singur –DA ! Si asta e un lucru bun. Mircea Lucescu e poate cel mai mare antrenor al Romaniei, iar Razvan a demonstrat ca e unul din antrenorii extraordinari din noul val. Asadar iata cuplul de antrenori de care Romania avea nevoie pentru a reconstrui echipa si pentru a califica`o la Euro 2012 fara prea mari probleme, indiferent cu cine am pica in grupa de calificare, pentru ca e clar ... potential avem !


Pana una – alta... BAFTA, Razvane !!!